Top

CAPITOLUL I 

    Sunt un om fixist, ordonat şi puţin obsedat. De aceea aceste gânduri încep azi, Octombrie, 19 – o zi devenită specială pentru mine. Ziua în care am renăscut și ziua în care am conştientizat că sunt uman. O zi pe care o vei înţelege la finalul poveştii. Întâmplări, gânduri, emoţii, persoane şi mai ales stări – din ce în ce mai definitorii pentru ceea ce aveam să devin. Pentru că la urmă urmei despre asta este vorba. Mă aşez pe feeling-ul de moment în tot ce întreprind .. 

    Octombrie, 19 este o zi complexă, dualistă şi aflată mereu în antiteză. Este o zi călduroasă în care soarele îşi face simţită prezenţa prin razele lui calde. Este o zi luminată care îţi transmite un vibe pozitiv. Te invită la viaţă şi la aventură. Când totul şi toate par a merge ceas – te loveşte. Este o zi rece peste care ploaia şi vântul au pus stăpânire. Este o zi întunecată ce îţi transmite o stare posomorâtă. Te invită la meditaţie. Îţi cere să fii retrospect. Să gândeşti, să analizezi şi să decizi ce e mai bine şi mai corect pentru tine. 

    Octombrie, 19 este în perfectă comuniune cu personalitatea, gândurile şi trăirile pe care urmează a le devolta în această călătorie. Se descrie a fi asemeni unui suflet cald, blând şi iubitor ce se transformă într-un suflet machiavelic, întunecat şi pe alocuri răzbunător. Este acum fericit – zâmbeşte şi se bucură – iar într-o fracţiune de secundă contemplează – la viaţă, la sens, la drum. Este cel mai bun prieten, cel mai bun amant şi cel mai desnădejde ajutor. Se închide în el şi devine cel mai temut inamic, cea mai periculoasă cunoştiinţă şi cea mai perversă răzbunare.

Iubeşte şi aşteaptă acelaşi lucru înapoi.

    Numărul 19 nu îmi poartă noroc, iar luna Octombrie nu este nici pe departe preferata mea. Şi totuşi Octombrie, 19 a început şi a terminat această călătorie. 

Nu doresc să povestesc ca să fie.

    Nu povestesc ca să supăr sau să critic persoanele ce au făcut parte din viaţa mea. Nu povestesc că să fiu băgat în seamă. Scriu pentru că am nevoie să mă descarc. Pentru că am nevoie să mă regăsesc. Pentru că am nevoie să evoluez ca şi construcţie umană. Pentru că vreau să fiu împăcat cu sufletul meu. Nu scriu pentru a uita sau pentru a mă răzbună. Scriu pentru că simt şi pentru că experiențele trăite m-au pregătit de acest drum. Dacă nu mă crezi, foarte bine, este alegerea ta şi o voi respecta. Nu putem rezona în întregime, dar sper să reușim totuși să o facem pe alocuri. M-am deschis pentru mine nu pentru aprecieri sau critici. Nu mă afectează în niciun fel și aleg să le ignor …

Și da, ştiu că tu o să mă judeci şi mai ştiu că …

    O să mă numeşti oportunist iar eu îţi voi spune că nu îmi pasă şi că orice critică îmi vei aduce nu va putea să mă afecteze – nici emoţional, nici spritual. Mă vei numi misogin, iar eu îţi voi răspunde că iubesc, apreciez şi preţuiesc femeia mai mult ca tine, în orice minut sau secundă a vieţii. Mă vei numi fantezist, iar eu îţi voi răspunde că eşti frustrat pentru că viaţă ta a fost una banală sau hrănită din poveştile altora. Mă vei numi nenorocit. Voi tăcea, dar nu voi lăsa privirea în pământ. Te voi privi în ochi şi îţi voi da dreptate. Voi alege să fiu sincer, când va trebui cel mai mult să te mint …

    Toţi suntem nenorociţi. Este în natura noastră de bărbaţi, face parte din construcţia ego-ului masculin şi din nevoia de a demonstra continuu că putem. Suntem nenorociţi pentru că ne gândim mereu cum să ne satisfacem dorinţele sexuale animalice. Încă de mici vrem să …  chiar dacă nu ştim cum şi ce presupune asta, iar gândul ne fuge involuntar numai la pizde. Le vrem indiferent de cost şi de repercursiuni. Ne întâlnim în grupuri doar să dezbatem care dintre voi este „mai bună” şi ilustrăm ce am dori să vă facem chiar dacă cei mai mulţi habar nu au şi în faţa faptului împlinit se pierd cu firea. Povestim din imaginaţie lucruri ce nu s-au întâmplat şi cel mai grav, ajungem să credem în ele. Ne conturăm imagini false de „băieţi răi” doar pentru a vă putea impresiona. Punem etichete înainte de a vă cunoaşte.

Toate sunteţi „curve” pentru pseudo masculi alpha.

    Cheltuim uneori bani doar ca voi să vedeţi că știm ce înseamnă viața „high class”, pentru că în mintea noastră asta credem că vă activează să ne doriţi – voi singure v-aţi pus această etichetă pe care o urâţi atât de mult. Voi singure doriţi să fiţi privite că un trofeu. Ipocrizia voastră este la graniţa dintre realitate şi fantasm. Da, dragele mele, suntem nenorociţi, dar unii ştim să facem diferenţa! Diferenţa o face acceptarea, auto-controlul şi discernământul.

Pentru a stabili de la început un basic rules.

    Îți voi povesti, dar nu mă voi aștepta la niciun feedback de la tine – nu îmi voi schimba gândirea, trăirile şi în niciun caz experienţele. Te voi purta prin diverse stări, dar nu o să îţi explic ce, cum sau de ce. Nu te aştepta niciodată ca povestirea mea să te înveţi să fii cineva sau să joci un rol. Sincer nu îţi recomand și asta ți-o spune persoana care a jucat nenumărate roluri în anii ce au trecut, acumulând experiențe dar pierzând persoane care meritau mult mai mult decât au primit.

    Nu îți voi vorbi psihologic, chiar dacă o să îţi prezint situaţii, caractere şi întâmplări ce denotă un posibil aer psihologic. Scriu pe telefon, pe laptop și pe unde apuc deci nu te aştepta la o mare creaţie artistică. Nu este cazul!

    Dacă nu te-ai prins, hai că îţi spun direct. Sunt încrezut şi dacă nu te ridici la nivelul meu te privesc de sus, iar dacă văd că nici nu încerci, trec peste ţine. Nu te distrug, dar te dispreţuiesc. De ce? E simplu! Pentru că nu am fost şi nu o să fiu niciodată mediocru. Mediocritatea omoară spiritul creativ şi artistic. Nu suport complezenţa, nu suport să spun nu pot, nu vreau, nu ştiu. Nu suport să îmi pun limite. Nu le ştiu pe toate şi mai am multe de învăţat în viaţa asta. 

Recunosc!

    Nu o să fiu perfect pentru că nu cred în perfecţiune. Cred în idealism şi tind să îl obţin prin orice mijloce şi indiferent de consecinţe. Îmi asum! Nu sunt un băiat de bani gata care nu are ce face şi a decis să îşi scrie memorile şi cel mai important nu aspir la a ajunge unul. De ce? Pentru că am fost în cercul acela, am experimentat viaţa “high class” la care cei mai mulţi doar visează, am trăit experienţele şi stările specifice. M-am bucurat, am râs, am plâns şi-am mers mai departe. 

    Nu sunt ipocrit şi da, recunosc că m-au ajutat şi m-au definit. Mi-au conturat însă cel mai important adevăr, acela că nu pot continua în acest cerc pentru că nu pot evolua, nu mă pot dezvoltă şi nu îmi pot cunoaşte adevăratul potenţial dacă mă îngrop într-o bulă a perfecţiunii întruchipate, a “binelul suprem“, a consumerismului excesiv şi a aparenţelor false. 

    Cel mai important este să te cunoşti pe tine şi să ştii ce vrei să fii şi să devii. Să ştii care este idealismul tău, care îţi sunt limitele şi mai ales care îţi sunt scopurile. Este uşor să te opreşti din evoluţie doar pentru că îţi este bine pe moment însă nu uita că la sfârşitul zilelor tu trebuie să fii împăcat cu tine. Dacă nu poți facce asta, vei realiza că ai irosit ceva mult mai preţios decât banii. Mă refer la timp aici! Ţi-au spus-o şi alţii? Nicio problema. Eu îţi repet: timpul nu se întoarce…  nu îţi oferă a doua şansă. Ţine minte, te rog… 

 

Citește continuarea exclusiv pe Patreon.