Top

Suntem ignoranți ..

Suntem ignoranți, dar nu vrem să recunoaștem asta nici în ruptul capului. Suntem ignoranți, dar vrem mereu să fim tratați așa cum noi nu o facem cu cei din jurul nostru. Suntem ignoranți și ne înfumurăm atunci când cineva ne subliniază acest aspect. Suntem ignoranți și lăsăm tot ceea ce ne definește să se piardă în hazard, acceptând în viața noastră mediocritatea și așa numitele must have-uri, pe care le urăm cu fiecare parte a corpului și cu fiecare

Imperfectul ..

Au trecut aproape doi ani. Aproape doi ani în care, la o primă vedere, nu s-a materializat nimic, dar care contează enorm. Aproape doi ani de când mi-am dat seama că am nevoie să scriu. Am nevoie să mă descarc în modul acesta pentru că altfel nu știu. Poate nu m-a interesat să învăț sau poate nu a avut cine să mă învețe. Poate nu am vrut să învăț pentru că mereu mi-am dorit să fiu de neclintit. Poate nu am suflet și poate doar mă mint. Cine știe ..